top of page

Începuturile filosofiei stoice

Zeno din Citium (333 – 261 i.e.n) a fost primul stoic.

  Tatăl lui Zeno a fost un negustor de mătăsuri și obișnuia să se întoarcă din călătoriile sale cu cărți pe care i le oferea fiului său adolescent să le citească. Aceste cărți sunt cele care i-au stârnit interesul lui Zeno atât pentru filosofie, cât și pentru ceea ce se întâmpla în general la Atena.

  Școala de filosofie stoică a fost fondată Zeno din Citium după ce timp de 10 ani a fost „antrenat” în perceptele altor abordări filosofice – Academia lui Plato, Cinism (nu sună bine dacă iei sensul popular al termenului), școala megariana. Prin urmare, când a fondat propria sa școală, a fost influențat de toate acestea. Totuși, meritul său major este că a avut capacitatea să preia și să combine tot ceeea ce se dovedea util oamenilor din fiecare filosofie studiată.

  Zeno a fost urmat în fruntea școlii de filosofie stoică de Cleanthes din Assos, iar apoi de Chrysippus din Soli, unul dintre cei mai importanți intelectuali ai lumii antice. Aceștia trei conducători ai școlii de filosofie stoică au formulat doctrinele originale ale Stoicismului. Mai mult, școala de filosofie stoică a funcționat neîntrerupt mai bine de 250 ani, până la Panaetius din Rhodos, care a murit la finalul celui de-al doilea secol î.e.n. Această perioadă de timp a fost suficientă ca Stoicismul să devină popular la Roma și în multe alte zone ale Imperiului pentru că majoritatea perceptelor sale erau complementare cu valorile romane.

bottom of page